(Partea a IIa) Dinamica de HR a societăților de avocatură în primele luni ale anului 2019: recrutări și promovări în cadrul Leroy şi Asociaţii, Maravela|Asociații, KPMG Legal România, Schoenherr, Suciu Popa

Începutul de an a fost unul dinamic din punct de vedere al recrutărilor și promovărilor în cadrul societăților de avocatură din România.

Leroy şi Asociaţii – societate de avocați independentă recrutează doi noi avocaţi seniori: Razvan Pele şi Diana Moroianu – avocaţi foarte apreciaţi şi cu o experienţă vastă în dreptul afacerilor se alătura echipei.

Razvan Pele – Managing Associate – Leroy şi Asociaţii, având mai mult de 11 ani de practică avocațială dedicată domeniilor dreptului concurenței, distribuției și protecției consumatorilor, dreptului proprietății intelectuale și al protecției datelor personale. Este membru al Baroului București din anul 2009 și a fost implicat în unele dintre cele mai importante operațiuni de concentrare economică de pe piața din România, asistând clienții în cadrul procedurilor de autorizare a acestor operațiuni de către Consiliul Concurenței. Are experiență în furnizarea de servicii de asistență juridică și reprezentare personalizate în cadrul investigațiilor și a inspecțiilor inopinate, acumulând, totodată, o consistentă experiență în examinarea prin metode forensic a datelor astfel colectate de către autoritățile de concurență. Răzvan oferă consultanță clienților locali și internaționali cu privire la redactarea, negocierea și implementarea unor sisteme dedicate de distribuție, franciză și a proiectelor de tip joint-venture. Experiența sa în domeniul dreptului concurenței a fost dezvoltată în paralel cu aceea din domeniul dreptului proprietății intelectuale și al protecției datelor cu caracter personal, asistând clienți internaționali din domeniul telecomunicațiilor și din industria farmaceuticelor în legătură cu înregistrarea drepturilor de proprietate industrială la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și la Oficiul European de Proprietate Intelectuală, administrarea de portofolii de astfel de drepturi, precum și în litigii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.

Diana Moroianu – Senior Associate – Leroy şi Asociaţii, are o experienţă de peste 10 ani în dreptul societăţilor, fuziuni şi achiziții şi tranzacții de drept financiar şi bancar. Membră a Baroului Bucureşti din anul 2008, Diana a fost implicată în tranzacții de M&A atât de partea comparatorilor cât şi a vânzătorilor pentru clienți activi în diverse domenii, de la lanțuri de comerț, la industria farmaceutica şi cea financiară. A fost implicată într-o varietate de tranzacții, printre care împrumuturi sindicalizate, finanțare de proiect sau de achiziții, restructurări financiare, listare de acțiuni pe piața de capital În afară de experiența ca avocat de tranzacții, Diana a acordat asistentă cu privire la cadrul normativ aplicabil instituțiilor financiare şi a dobândit experienţă în tranzacțiile de piața de capital în zona EMEA în cadrul unei bănci de investiții.

Maravela|Asociații a început noul an cu o echipă de consultanță consolidată, urmare a avocaților recrutați recent și a seriei de promovări interne.

Astfel, în ordine alfabetică, s-au alăturat echipei de consultanță Raluca Ciocârlan, Roxana Neacșu și Flavia Ștefura.

Raluca Ciocârlan, senior associate, asistă importanți clienți locali și internaționali în aspecte de drept comercial, societar, fuziuni și achiziții. Raluca deține un Master (LL.M) în Drept European de la Universitatea Paris I Pantheon Sorbonne și a făcut parte, pentru 4 ani, din echipa SCA Leroy și Asociații, iar înainte a fost în echipa Bulboacă și Asociații. Este membră a Baroului București din anul 2003.

Roxana Neacșu, senior associate, a avut un parcurs profesional ascendent, timp de 11 ani în cadrul firmei Gruia Dufaut, biroul din București. Raluca asistă numeroși clienți majori, activi în diverse sectoare ale economiei, în numeroase aspecte de drept societar și dreptul muncii. Deține o diplomă de Master (LL.M) în Drept European, acordată de Universitatea Paris I Pantheon Sorbonne și este membru al Baroului București din anul 2007.

Flavia Ștefura, associate, asistă clienți în materie de proprietate intelectuală, protecția datelor cu caracter personal și dreptul concurenței, dar este implicată și în mandate de dreptul muncii și drept societar. Anterior făcând parte din echipele NNDKP și Peli Filip, Flavia deține o diplomă de licență (LL.B) în drept acordată de Universitatea Paris I Pantheon Sorbonne și a fost admisă în Baroul București în anul 2012.

KPMG Legal România a numit doi noi parteneri, Vlad Peligrad și Cătălin Oroviceanu, care se alătură astfel celorlalți trei avocați coordonatori ai firmei. Cei doi sunt avocați cu experiență în companii din Magic Circle, un termen informal folosit pentru a desemna cele mai prestigioase firme de avocatură dijn Londra.

Vlad Peligrad are peste 17 ani de practică juridică în companii internaționale de avocatură, cu experiență în litigii & arbitraj, proceduri de insolvență, investigații de fraudă și gestionarea crizelor. Expertiza sa de specialitate include asistarea și reprezentarea marilor companii internaționale în toate tipurile de litigii: civile, fiscale, white collar, precum și arbitraje internaționale și locale.

Cătalin Oroviceanu are peste de 17 ani de experiență atât în firme de avocatură locale și internaționale, precum și lucrând pentru un fond de capital privat cu afaceri în România. A fost implicat în numeroase tranzacții de fuziuni și achiziții în diferite sectoare economice, reprezentând atât cumpărători, cât și vânzători în timpul proceselor de audit juridic, de negociere și încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare, de asociere în participațiune / contracte între acționari și contractelor de management.

Oroviceanu a efectuat, de asemenea, diverse proceduri de restructurare (fuziuni și divizări) atât pentru investitori străini cât și locali. El publică în mod regulat articole de specialitate și a predat dreptul comercial timp de 10 ani la Facultatea de Drept a Universității din București. Deține un master în drept la Facultatea de Drept a University College London, precum si un doctorat în același domeniu. A fost până de curând coordonatorul departamentului juridic al Abris Capital Partners în Romania. Anterior, a lucrat pentru biroul din București al Clifford Chance, precum si pentru o firmă de avocatură afiliată unei companii Big 4.

Schoenherr a anunțat promovarea lui Sebastian Guțiu (Managing Partner Schoenherr România) drept noul coordonator al practicii de real estate a firmei și pe Matei Florea (Partener Schoenherr) drept coordonator al practicii financiar-bancar și piața de capital.

Sebastian Guțiu s-a alăturat Schoenherr în 2001, iar de 10 ani este managing partner al biroului din București al firmei. Este specializat în real estate, precum și în litigii și arbitraje. Este avocatul care a dezvoltat practica de real estate a Schoenherr în România și este recunoscut pentru activitatea sa în acest domeniu de către organisme internaționale de cercetare precum Chambers and Partners.

Matei Florea este membru al echipei Schoenherrdin 1999. Este coordonatorul grupurilor de practică ale Schoenherr România specializate în financiar-bancar, respectiv proiecte/PPP/concesiuni/achiziții publice. Este unul dintre avocații români recunoscuți în domeniul financiar-bancar, coordonând tranzacții M&A în sectorul bancar, tranzacții cu portofolii de credite, aspecte de reglementare, proiecte de restructurare de credite, finanțări.

Suciu Popa l-a recrutat pe avocatul Tudor Colțan propunându-i poziția de Senior Associate. Tudor Colțan a activat în societatea de avocatură Stoica & Asociații timp de cinci ani, între anii 2014 – 2019. A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti, detine un Masterat în Drept privat aprofundat – Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti, fiind membru al Baroului Bucuresti din anul 2014. Tudor a facut parte din echipa de drept penal a STOICA & Asociatii, participând la asistarea clientilor români si straini în litigii de drept penal si de penal – comercial. În prezent este doctorand la Școala Doctorală a Facultății de Drept, Universitatea București, teza fiind în domeniul dreptului privat, avându-l coordonator pe prof.univ.dr. Valeriu Stoica.

A făcut parte din echipa LegalShapers care a câștigat a doua ediție a celui mai mare hackathon pe teme juridice din lume – Global Legal Hackathon România 2019, proiectul constând într-un chatbot numit LAWra, care oferă răspunsuri la orice probleme/întrebari legale ai putea avea in strainatate (acte pierdute, probleme cu pasaportul, legi locale atipice etc).