Peste 40 de investitori participa la urmatoarea editie VentureConnect

VentureConnect, unul dintre cele mai importante programe romanesti dedicate antreprenorilor din zona IT, tehnologie si online anunta peste 40 de investitori confirmati pentru intalnirea VentureConnect din 31 mai, la Hotel Intercontinental. Proiectele se pot depune pana duminica, 20 mai.

VentureConnect, initiativa demarata la inceputul anului 2010, a ajuns la cea de-a cincea editie, iar antreprenorii isi pot prezenta afacerea in fata a peste 40 de investitori din Romania, Bulgaria sau Polonia. Alaturi de intalnirea traditionala de pitching VentureConnect, cea de-a doua parte a zilei va continua cu o conferinta dedicata oamenilor de afaceri romani interesati de posibile investitii in proiecte antreprenoriale din zona IT, technologie si online: Angel Connect.

„Suntem incantati atat de startup-urile pe care le-am intalnit de la demararea VentureConnect din 2010, dar si de proiectele care au fost depuse pana acum pentru intalnirea din 31 mai. Alaturi de membrii Board-ului VentureConnect am incercat sa aducem la Bucuresti investitori interesati de piata antreprenoriala locala si sa cream in acest mod contextul necesar afacerilor locale de a se dezvolta la nivel international.” a declarat Ana-Maria Andronic (foto), Senior Associate in cadrul casei de avocatura Biris Goran si membru fondator al Fundatiei VentureConnect.

Printre investitorii internationali confirmati se numara Andreas Cser (Director Fraser Finance), Alexis Bonte (CEO eRepublik Labs Limited), Ondrej Bartos (Partner & Chairman of the Board at Credo Ventures), Gwidon Humeniuk (Member of the Board at Xevin Investments), Maxim Gurvits (New Europe Corporate Advisory), precum si business-angels romani.

Pana in prezent s-au finalizat doua investitii semnificative: in 2011 proiectul www.tjobs.ro, platforma de recrutare online ce a atras finantare din partea lui Andreas Cser (business-angel Frasier Finance), Alexis Bonte si Fundatia Post-Privatizare, iar BITTNET Systems, lider de piata in sectorul de Network Training din Romania, a anuntat la inceputul anului 2012 primirea unei investitii din partea lui Razvan Capatina, business-angel roman.

Sustinatorii evenimentului VentureConnect din aceasta primavara sunt: Allegro Group Romania, parte a grupului media international Naspers si Fundatia Post-Privatizare.