Polițiștii din Sibiu caută avocați

Șeful IPJ Sibiu, Tiberiu Ivancea a transmis recent o adresă Baroului Sibiu în care anunță că instituția intenționează să achiziționeze servicii de asistență juridică „în vederea apărării intereselor polițiștilor atunci când aceștia au calitatea de suspect, inculpat sau pârât pentru fapte săvârșite în exercitarea, potrivit legii, a atribuțiilor de serviciu”.

Ivancea precizează că IPJ Sibiu vrea să colaboreze cu avocații care nu sunt suspendați din exercitarea profesiei și care au competență de reprezentare în fața tuturor instanțelor autorității judecătorești, inclusiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, conform caietului de sarcini, cei care vor dori să-și propună serviciile sale pentru IPJ Sibiu vor trebui să prezinte printre altele decizia de înființare a cabinetului de avocatură, precum și certificatul de înregistrare fiscală – ambele în copii lizibile cu mențiunea „conform cu originalul”. De asemenea, sunt necesare câteva acte ce privesc persoana avocatului: adeverință de la Baroul Sibiu din care să rezulte că avocatul nu este suspendat din exercitarea profesiei și anul de când este înregistrat ca avocat pe Tabloul Avocaților din Baroul Sibiu, decizia de intrare în avocatură, acte de studii etc.

Avocații trebuie să prezinte oferta, inclusiv oferta financiară, până pe 13 august