Precedent periculos: datorie contestată de „Gușu și Asociații”

Protected currency

Luni, 2 aprilie 2018, Curtea de Apel București, a respins ca nefondat apelul formulat de casa de avocatură „Guşu şi Asociații” împotriva hotărârii Tribunalului București din mai 2017, care obliga firma de avocați să plătească companiei Conrec SA despăgubiri în valoare de 927.297,37 lei.

Totul a început de la firma spaniolă Dytras care, acum mai mult de 10 ani, a câștigat contractul pentru executarea lucrărilor pentru modernizarea stației de epurare a apelor uzate din Botoșani. Compania Dytras a subcontractat apoi lucrările, unul dintre subantreprenori fiind firma Conrec, dar ulterior nu și-a plătit subcontractorii, intrând în cele din urmă în faliment. În baza unei hotărâri emise de Tribunalul Botoșani, de validare a popririi conturilor Nova Apa Serv (un debitor al Dytras), Conrec a reușit sa stingă o creanță pe care o avea asupra Dytras. Deoarece poprirea s-a făcut după deschiderea procedurii de insolvență a Dytras, Tribunalul București a desființat hotărârea Tribunalului Botoșani. La acel moment, Conrec a angajat firma de avocați  „Guşu și Asociații” pentru a face apel împotriva deciziei Tribunalului București. La sentința Tribunalului București, dată de un judecător sindic, trebuia făcut recurs în termen de 7 zile de la comunicarea datată 15 aprilie 2015. Conform motivării procesuale făcute de Conrec SA, reprezentanții „Guşu și Asociații” au întârziat cu procedura de recurs și pe data de 24 iunie 2015 Curtea de Apel a respins recursul Conrec ca fiind tardiv formulat. După această hotărâre judecătorească, cei de la Conrec au dat in judecată „Guşu și Asociații” cerând despăgubiri de 1.854.594,74 lei pentru pierderea procesului de la Tribunalul București pe motiv că societatea de avocatura nu și-a respectat conform obligațiile contractuale.

Prin sentința civilă nr. 2042/24.05.2017, Tribunalul București a decis în favoarea Conrec SA  obligând „Guşu și Asociații” sa plătească o despăgubire de 927.297,37 lei, hotărâre pe care societatea de avocați a contestat-o, apelul său fiind respins ca nefondat, pe 2 aprilie 2018, de către Curtea de Apel București.

Contactat de redacția noastră, avocatul Cezar Gușu, fondator și avocat coordonator al societății Gușu și Asociații, a declarat “Suntem bulversați de soluția adoptată de instanță, aceea de respingere a apelului ca nefondat, mărturisim că nu înțelegem, așa cum nu am înțeles nici la hotărârea de fond, raționamentul instanței; în cazul apelului așteptăm motivarea hotărârii. Hotărârea de fond o considerăm netemeinică și arbitrară, nu credem că s-a aplecat cineva să evalueze atent existența unei șanse reale și serioase că litigiul care a facut obiectul asistenței juridice ar fi fost în cele din urmă soluționat favorabil pentru client și ne întrebăm dacă și în motivarea respingerii apelului vom regăsi același arbitrariu, de natură să creeze un precedent periculos în termeni de răspundere profesională a avocatului și, fără a rosti vorbe mari, să ridice semne de întrebare în privința viitorului nostru profesional și personal.

Pentru buna informare a opiniei publice vă prezentăm Hotărârea de fond și Cererea de apel formulată de societatea “Gușu și Asociații”. De asemenea, avocatul Gușu ne-a pus la dispoziție un extras din jurisprudența Curții de Apel București într-un caz asemănător celui prezentat.