Radu Nicosevici, Academia de Advocacy, despre legea lobby-ului: „Dacă ne punem problema să reglementăm activitatea de lobby ar trebui întâi să clarificăm ce anume dorim să reglementăm.”

Continuăm seria de opinii despre oportuntiatea legii lobby-ului în România, cu Radu Nicosevici.

Radu Nicosevici  este membru in Consiliul Economic si Social din Romania, pentru mandatul 2016 -2020, facand parte din grupul societatii civile. Are experienta de membru activ în Comitetul Economico Social European, pe mandatele 2007 – 2010 si 2010 – 2015, în cadrul căruia si-a adus contribuţii de îmbunătăţire a cadrului legislativ european. Din 2002 este membru fondator al Academiei de Advocacy, în cadrul căreia derulează programe şi proiecte de îmbunătăţire a cadrului legislativ, pentru diferite grupuri de interese legitime din România. A introdus procedura de audieri publice ca fiind formula cea mai eficientă de consultări publice, după apariţia legii transparenţei în România, in 2003. Prin această procedură a organizat peste 40 de audieri publice naţionale, care au condus cu precădere la modificări de proiecte de legi. S-a implicat alături de organisme internaţionale (IRIS Center, CHF International, World Learning Romania, Center for International Private Enterprise) în elaborarea de politici publice de creare a unui mediu favorabil dezvoltării socio – economice în România. A contribuit la elaborarea legilor accesului liber la informaţia publică, a legii transparenţei, a proiectului de lege de declaraţie unică consolidată pentru întreprinderi, a legii aprobării tacite, a declaraţiei pe proprie raspundere, câştigând o bogată experienţă în procesul legislativ şi modul de interferare cu legiuitorii. În scopul apărării intereselor micilor întreprinzători, s-a implicat în crearea Alianţei Strategice a Asociaţiilor de Afaceri, în numele căreia, a iniţiat prima campanie naţională de influenţare a deciziei publice, cunoscută sub numele de ,,greva fiscală” (1997). A iniţiat sesiuni de instruire vocaţională pentru reprezentanţii societăţii civile, a condus sesiuni de instruire în ţară şi străinătate şi a iniţiat programe de tip master în domeniul advocacy, alături de Universitatea de Vest din Timişoara. Este solicitat cu precădere în iniţierea şi coordonarea campaniilor de advocacy în beneficiul grupurilor de interese legitime ale societătii civile româneşti. Este o persoană publică, cu rol activ în promovarea principiilor democraţiei participative, fiind solicitat frecvent ca lider de opinie.

„Avem nevoie sau nu de o lege a lobby-ului

Într-o democraţie participativă, care se bazează explicit pe interacţiunea părţilor afectate de o posibilă politică publică şi/sau reglementare, activitatea de lobby este un serviciu legitim. Activitatea de lobby este parte a unui proces de acţiuni, de pregătire a poziţiei profesionale a unui grup de interese, care se simte îngrădit de o reglementare prezenta, pe care doreşte să o modifice sau se simte ameninţat de o posibilă nouă reglementare care îi limitează şi/sau îi constrânge libertatea acţiunilor viitoare în aria sa de preocupări. Într-o democraţie participativă, în vederea luării unei decizii publice optime, echilibrate şi echidistante, legiuitorul ar trebui să fie bucuros de interacţiunea cu lobby-stii (reprezentanţi de grupuri de interese diverse), deoarece va avea la dispoziţie în mod voluntar, poziţii profesionale, documentate, ale celor care se simt lezaţi de consecinţele viitoarei reglementări. Pornind de la premisa că reglementarea reprezintă o “regulă socială” de convieţuire între grupuri de interese, inclusiv între acestea şi structurile statului, principiul esenţial ce trebuie respectat în interacţiunea dintre reprezentanţii grupurilor de interese cu decidentul public, este transparenta demersurilor acestora. În consecinţă, decidentul public trebuie să îşi facă cunoscuta intenţia de reglementare iar fiecare parte afectată de noua reglementare ia act, acţionează şi trebuie să aibă cunoştinţă de acţiunile de influenţare ale celorlate părţi. În anul 2013 OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) a făcut public un set de 10 principii globale etice ale activitatii de lobby, pe care ţările membre să le aibă în vedere, în domenii cheie şi anume: a) crearea unui cadru public, eficient şi corect, pentru deschidere şi acces; b) creşterea transparenţei activităţilor de lobby; c) promovarea unei culturi a integrităţii lobby-ului. În baza acestor principii, la nivel european s-a înfiinţat registrul voluntar de transparentă. Pe lângă acesta, legiuitorii europeni au introdus conceptul de “amprenta legislativă”, o fisă care insoteste propunerea legislativă şi evidenţiază consultările şi interactiunile acestora cu reprezentanţii diverselor grupuri interesate de noua reglementare.

Dacă ne punem problema să reglementăm activitatea de lobby ar trebui întâi să clarificăm ce anume dorim să reglementăm. Va trebui să identificăm cu ce problemă ne confruntăm şi dorim să o soluţionăm prin noua reglementare. Dacă analizăm ce fel de relaţii presupune activitatea de lobby vom constata că acestea se pot structura pe patru paliere şi anume: relaţia client – lobby-st; relaţia lobby-st – decident public/oficial ales; relaţia lobby-st – public; relaţia decident/oficial ales – public. Se constată că singura relaţie care are un caracter privat, bazat pe contract comercial este relaţia client – lobby-st. Celelalte 3 relaţii, în condiţiile în care este asigurat cadrul de deschidere şi acces, sunt transparente şi pot fi cunoscute publicului larg interesat. Prin urmare, un registru de transparență, bine articulat şi utilizat, rezolvă informarea publicului larg asupra interacţiunii dintre legiuitor şi reprezentanţii grupurilor de interese, contractaţi sau nu de către aceştia din urmă.

Reglementarea activităţii de lobby a fost o preocupare pentru multe ţări membre ale Uniunii Europene, cu precădere ţările postcomuniste, însă studiile de impact evidenţiază mai mult constrângeri de acces la legiuitori şi mult mai puţin, ceea ce numim stabilitate, echilibru şi echidistanță în politicile publice adoptate ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
În România, începând cu anul 2000, constatăm pusee ale legiuitorilor de a reglementa activitatea de lobby. S-au inventariat peste 10 variante de reglementare care însă fie au fost abandonate, fie sunt încă supuse analizei. Prezentul Guvern are prevăzut în programul de Guvernare reglementarea activităţii de lobby, care este în sarcina Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Însă, deşi au fost încercări multiple de reglementare, tema principală, neclarificată încă, este ce dorim să reglementăm. Vrem transparență în vederea cooptării grupurilor de interese în procesul de luare a deciziei publice sau vrem transparență în vederea protejării decizie publice de forţa financiară şi politică a unor grupuri de interese?

Deşi se discută mult în spaţiul public românesc de necesitatea reglementării activităţii de lobby, ca suport în delimitarea acesteia faţă de traficul de influenţă, trebuie avut în vedere două aspecte de bază şi anume: activitatea de lobby se axează pe oportunitatea/posibilitatea de a influenţa un proiect de politică publică/act normativ (neadoptat încă), în timp ce acuzarea de trafic de influenţa se axează pe analizarea legalităţii actelor şi faptelor ce au avut loc deja, fiind bine definite în Codul Penal (art 291 şi art292). Considerăm că asigurarea cadrului de transparentă şi acces, astfel încât interferenţele între părţile interesate şi legiuitor să fie cunoscute publicului larg, soluţionează, substanţial, distincţia între activitatea de lobby şi traficul de influenţă.

Pentru a veni în sprijinul clarificării nevoii de reglementare Academia de Advocacy a efectuat câţiva paşi, suport pentru legiuitor. A creat standardul pentru profesia “specialist în activitatea de lobby, a introdus în Codul Ocupaţional din România, codul COR 243220 – specialist în activitatea de lobby şi a format la nivel naţional peste 1000 de reprezentanţi de grupuri de interese (patronate, sindicate, ONG-uri), certificând 600 de persoane în această nouă specialitate. De asemenea, a depus o aplicaţie în programul de creştere a capacităţii administrative a autorităţilor publice din România, pentru elaborarea unei politici publice alternative de reglementare a lobby-ului în România, care a fost selectată spre finanţare.
Din experienţa acumulată în domeniu, din 2002 până în prezent, considerăm că intensificarea, cu prioritate, a aplicării legii L52/2003 modificată 2013 – privind transparența decizională a autorităţilor publice, atât de decidenţii publici cât şi de reprezentanţii grupurilor de interese este cel mai semnificativ exerciţiu democratic participativ de care avem nevoie în prezent. Deşi legea este activă din 2003, din toate rapoartele de trasparență, efectuate de organizaţia noastră, suntem departe de a atinge spiritul acesteia. Pe de-o parte decidenţii publici consideră că nu au nevoie de interacţiune cu părţile afectate de noile reglementări (pentru că ştiu ei mai bine), iar pe de altă parte acestea din urmă nu îşi formulează poziţiile profesional, astfel încât să poată fi luate în considerare de legiuitor.

Nu ne rămâne decât să continuăm acest drum de transparentizare a procesului decizional şi să veghem în a păstra şi intensifica ceea ce am câştigat deja.”

NNDKP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here