Reff | Associates | Detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii: Principalele modificări aduse Directivei 96/71/CE

Directiva 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii a fost modificată prin Directiva 2018/957/UE, publicată pe 9 iulie 2018, în scopul asigurării unui just echilibru între libertatea de prestare a serviciilor în cadrul Uniunii, condițiilor de concurență echitabilă, respectiv protecție socială a lucrătorilor, prin promovarea justiției sociale.

Una dintre principalele modificări vizează impunerea în sarcina angajatorilor a obligației de a acorda/garanta lucrătorilor detașați remunerația (și nu numai salariul minim) reglementată în statul membru gazdă atât prin acte cu putere de lege și acte administrative, cât și, dacă există, prin convenții colective sau sentințe arbitrale care au fost declarate cu aplicare generală. În continuare, vom prezenta amendamentele aduse Directivei 96/71/CE.

Societățile vor putea să distribuie dividende trimestrial

Societățile primesc posibilitatea de a distribui trimestrial dividendele, potrivit legii nr. 163/2018 publicată în Monitorul Oficial din data de 13 iulie 2018. Noua lege a intrat în vigoare în data de 15 iulie 2018.

Florentina Munteanu
Partener, Reff & Associates SCA, Member Deloitte Legal

Gabriela Ilie
Managing Associate, Reff & Associates SCA, Member Deloitte Legal

Textul complet poate fi consultat aici