Reglementarea arbitrajului institutionalizat, un mare pas inainte

Interviu cu Prof. dr. Adrian Severin, arbitru international si europarlamentar roman

Arbitrajul trece prin schimbari importante in acest an. Aflati cum se vad de la Bruxelles noile reglementari adoptate la inceput de an de Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, dar si schimbarile pe care Noul Cod de Procedura Civila le aduce in privinta solutiilor alternative de rezolvare a disputelor, intr-un interviu acordat in exclusivate de Adrian Severin (foto) arbitru international si europarlamentar roman.

Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei are, de la inceputul acestui an, un nou Regulament de organizare a Curtii si noi Reguli de arbitraj. Ce influenta au avut noile reglementari in activitatea arbitrilor ?

Din punctul de vedere al activitatii arbitrilor privite sub aspect tehnic, noile reguli de procedura nu au de ce ridica probleme. Intr-un fel cred chiar ca ele simplifica munca arbitrilor daca este sa le comparam cu cele de acum cativa ani sau cu cele care guverneaza activitatea marilor institutii arbitrale din lume. Principala presiune pe care noile reguli o pun asupra arbitrilor priveste constiinta lor profesionala si morala. Sub aspect profesional, este dificil sa accepti a arbitra sub imperiul unor norme care sfideaza spiritul si principiile arbitrajului, care sunt contrare practicilor internationale in materie si care contravin dispozitiilor Codului de Procedura Civila roman. Sub aspect moral, este de asemenea dificil sa accepti asocierea ta cu o institutie arbitrala ale carei reguli de procedura, in numeroase puncte de-a dreptul bizare, sugereaza aparitia de loc intamplatoare a numeroase brese prin care se poate insinua coruptia. Asa se explica, probabil, de ce, imediat dupa adoptarea regulilor cu pricina, cea mai mare parte a Colegiului Curtii, si in special Presedintele acesteia, au gasit diferite pretexte spre a se retrage.

Ce cred arbitrii este, insa, mai putin important pentru soarta arbitrajului comercial din Romania decat ceea ce cred partile litigante, precum si cei care le asigura acestora asistenta juridica. Or, din cate stiu, la aflarea continutului noilor Reguli de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj Comercial a Romaniei mediile de afaceri au fost lovite de perplexitate. Nu numai ca respectivele reguli sunt in afara practicilor internationale in materie ci ele merg direct impotriva spiritului care anima si justifica arbitrajul ca jurisdictie alternativa cu caracter privat. In acest context, principala problema este legata de constituirea tribunalului arbitral si de independenta arbitrilor dupa aceea.

Arbitrajul este menit a raspunde exigentelor de celeritate impuse de finalitatea ultima a comertului, care este profitul. De aceea procedura arbitrala se desfasoara intr-un singur grad de jurisdictie, hotararile arbitrale neputand fi atacate prin apel sau recurs. O asemenea abordare include, insa, riscul aparitiei unor erori de judecata care nu mai au cum fi corectate. Spre a admite si a diminua un atare risc partile trebuie sa aiba incredere in calitatile profesionale si morale ale arbitrilor, respectiv sa ii poata alege.
Mai mult, echilibrul la care se ajunge in mod firesc prin prezenta in compozitia tribunalului arbitral a unor arbitri numiti de catre fiecare parte, precum si a supraarbitrului ales de catre acestia, garanteaza obiectivitatea si impartialitatea procedurii. Or, limitarea dreptului partilor de a desemna arbitrii doriti prin obligarea lor de a alege de pe o lista inchisa de nume stabilita de Camera de Comert a Romaniei, precum si acordarea unor puteri de-a dreptul discretionare Presedintelui acestei Camere care si-a asumat rolul autoritatii de nominare, mai ales in numirea supra-arbitrilor, nu fac decat sa sperie mediile de afaceri si sa reduca atractivitatea Curtii de Arbitraj Comercial a Romaniei ca for de solutionare a litigiilor.

La acestea as mai adauga ceva. Activitatea de arbitraj este una jurisdictionala si esentialmente non profit. In consecinta partile, chiar daca sunt gata sa plateasca mult, vor sa stie ca banii lor sunt utilizati exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor aferente procedurii – onorariile arbitrilor si cheltuielile administrative. Dupa deducerea acestora nu mai pot ramane bani. Daca raman ei trebuie restituiti partilor. In practica actuala a marilor institutii arbitrale, ca si in aceea de acum cativa ani a Curtii Romaniei, taxa arbitrala se stabileste initial cu caracter provizoriu pentru ca la finalul procesului, in functie de dificultatea concreta a acestuia, sa fie determinata taxa ce trebuie efectiv suportata de catre parti. Aceasta poate duce la sume suplimentare de platit sau la sume de restituit partilor. Partile sunt multumite sa constate, astfel, ca nivelul costurilor este unul corect. Actualele Reguli ale Curtii de Arbitraj ale Romaniei preleveaza din taxele de arbitraj si din onorariile arbitrilor sume semnificative care sunt varsate in gaura neagra a bugetului Camerei de Comert. Pe o atare cale se ajunge ca partile litigante sa finanteze cheltuielile de lux ale Presedintelui Camerei, practica utilizarii fondurilor in mod abuziv de catre acesta fiind bine cunoscuta.

In fine, as mai adauga confuzia pe care Camera de Comert a Romaniei o perpetueaza in ceea ce priveste raporturile sale cu Curtea de Arbitraj. Potrivit legii dar si practicilor internationale, Curtea este organizata „pe langa” iar nu „in subordinea” Camerei. In pofida acestui fapt conducerea Camerei intervine administrativ in compozitia si conducerea Curtii. Noul Regulament de organizare si functionare a adancit subordonarea Curtii fata de Camera, in ciuda faptului ca noul Cod de Procedura Civila cere institutiilor organizatoare sa ia masuri pentru garantarea autonomiei instantelor arbitrale functionand pe langa ele. Schimbarile abuzive ale conducerii Curtii, inainte de expirarea mandatului membrilor ei, in functie de obedienta lor si alinierea la comandamentele Camerei, sunt numai un aspect al amintitei subordonari. Asemenea interventii externe sunt de natura a limita autonomia Curtii de arbitraj si, pe cale de consecinta, a diminua increderea mediilor de afaceri in obiectivitatea arbitrilor.

Iata de ce cred ca este imperios necesar ca statul roman – de ce nu Ministerul Justitiei? – sa intervina energic pentru a corecta cursul periculos pentru interesul public pe care il urmeaza in prezent organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj Comercial a Romaniei.

Din aceasta vara intra in vigoare Noul Cod de Procedura Civila. Noua reglementare aduce schimbari importante in ceea ce priveste rolul solutiilor alternative de rezolvare a disputelor, in special in ceea ce priveste arbitrajul. Care sunt, in opinia Dumneavoastra, cele mai importante schimbari si cum vor ajuta aceste modificari mediul de afaceri?

Noul Cod de Procedura Civila aduce, intr-adevar, o serie de progrese in ceea ce priveste procedurile alternative de solutionare a litigiilor. Aceste progrese se refera la arbitraj si, mai ales, la introducerea, pentru prima data in legislatia romaneasca, a reglementarii arbitrajului institutionalizat. Legiuitorul roman nu a mers atat de departe incat sa consacre in mod unitar toate procedurile alternative cunoscute in practica mondiala dar este, fara indoiala, un pas inainte acela al recunoasterii arbitrajului ca jurisdictie alternativa. O atare recunoastere vine dupa o lunga perioada in care s-a sustinut, de maniera conservatoare, ca unica jurisdictie acceptabila si deci, veritabila, este aceea statala, jurisdictie la care nu pot fi admise alternative autentice. Astfel, chiar daca hotararile arbitrale erau recunoscute, arbitrajul, ca jurisdictie privata, era privit doar ca o pseudo-jurisdictie apta a produce efecte numai intrucat jurisdictia statala conferea putere executorie deciziilor sale. Arbitrajul ca jurisdictie de sine-statatoare constituie o schimbare de mentalitate semnificativa.

Unele progrese pot fi consemnate si in ceea ce priveste organizarea si desfasurarea procedurii arbitrale. In acest context este salutara eliminarea pe ultima suta de metri a prevederilor care ingustau aria arbitrabilitatii prin excluderea litigiilor cu caracter patrimonial. De asemenea, este pozitiva recunoasterea capacitatii de a fi parte in procesul arbitral a persoanelor juridice de drept public. Astfel, sfera de cuprindere a procedurii arbitrale s-a extins considerabil.
Mi se pare, de asemenea, demna de mentionat, clarificarea relatiei intre procedura de drept civil ca norma generala si procedura arbitrala ca norma speciala. Noul Cod de Procedura Civila precizeaza ca principiile dreptului de procedura civila se aplica si arbitrajului, ceea ce este normal atata timp cat cele dintai indeplinesc rolul dreptului comun, dar nuanteaza esential prin conditionarea acestei aplicabilitati de compatibilitatea cu specificul arbitrajului. Se recunoaste, astfel, ca arbitrajul are un specific, desigur dedus din specificul raporturilor comerciale din care decurg litigiile supuse atentiei lui, si de aceea dreptul comun, chiar si atunci cand este chemat a se aplica, trebuie adaptat la acel specific, respectiv la exigentele legitatilor obiective ale comertului – celeritatea si increderea.

O asemenea dispozitie imi pare a fi una de ordine publica. In consecinta ea trebuie avuta in vedere inclusiv de catre entitatile indreptatite la organizarea arbitrajului institutionalizat. Acestea vor trebui sa adopte reguli de organizare si de procedura compatibile cu ratiunile obiective care au impus arbitrajul ca jurisdictie alternativa. De asemenea, instantele judecatoresti chemate a interveni, potrivit legii, in diverse etape ale procedurii arbitrale pentru sprijinirea desfasurarii acesteia sau consacrarea rezultatelor ei, vor trebui sa vada in ce masura dispozitiile de drept comun sunt compatibile cu arbitrajul
si ratiunile sale profunde. In consecinta ele vor fi tinute sa decida prin punerea de acord a celor dintai cu cele din urma. Deliberarea arbitrilor, consemnarea acesteia si revenirea asupra concluziilor ei, mai ales in cadrul arbitrajului institutionalizat, ar putea cadea sub incidenta unei asemenea obligatii.

Un progres semnificativ, dupa parerea mea, este legat de caracterul definitiv al hotararilor judecatoresti referitoare la contestatiile in anulare. Renuntarea la posibilitatea atacarii prin recurs a acestor hotarari, dupa ce anterior se renuntase si la apel, constituie un raspuns modern dat nevoii de celeritate a procesului arbitral. El nu va putea fi decat salutat de partile litigante, facand mai atractiv arbitrajul guvernat de legea romana in raport cu cel guvernat de alte legi nationale.

In fine dar nu cea mai putin importanta noutate este reglementarea moderna a arbitrajului institutionalizat. Este limpede ca, adoptand o reglementare speciala pentru arbitrajul institutionalizat, derogatorie de la reglementarea generala a arbitrajului, legiuitorul roman a dorit sa fixeze reperele precise ale desfasurarii procedurii respective intr-un cadru ordonat de maniera stabila. Fiind vorba despre ordinea publica a arbitrajului institutionalizat, reglementrarile la care ne referim sunt imperative pentru toti cei care organizeaza un asemenea arbitraj. De aceea, refuzul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei de a se alinia noilor prevederi ale Codului de Procedura Civila este irational si abuziv. Aceasta cu atat mai mult cat chiar legea de organizare a Camerei prevede ca ea poate organiza activitatea de solutionare a litigiilor pe cale arbitrala tinand seama de prevederile Codului de Procedura Civila.
Dreptul conferit Camerei de Comert de a adopta Regulamentul de organizare a Curtii de arbitraj nici nu o scuteste de observarea dispozitiilor imperative ale legii nici nu ii permite sa impuna, sub cuvant ca organizeaza institutia arbitrala, regulile de procedura arbitrala.

Aceasta cu atat mai mult cu cat cele din urma merg si impotriva spiritului arbitrajului ca procedura alternativa, precum si practicilor internationale. Riscul ultim al unui asemenea comportament, dincolo de reducerea atractivitatii arbitrajului institutionalizat din Romania, este acela al admiterii pe scara larga a contestatiilor in anulare formulate impotriva hotararilor Curtii de arbitraj de pe langa CCIR ca si al refuzului recunoasterii si executarii acestor hotarari in strainatate.