Roxana Dudău, Associated Partner Noerr: Este necesară unificarea legislaţiei din domeniul construcțiilor

Guvernul are la dispoziţie 2,5 mil. euro din fonduri europene pentru realizarea unui cod al construcţiilor care îşi propune, printre altele, să reducă birocraţia şi corupţia din primării prin înfiinţarea unui ghişeu unic care să elibereze toate actele necesare unei construcţii.

„Primele discuţii despe acest cod au apărut acum zece ani. Să sperăm că nu vom fi nevoiţi să mai aşteptăm încă zece ani până la apariţia lui. Este necesară unificarea legislaţiei din domeniu“, a declarat Roxana Dudău, associated partner Noerr.

În plus, ea este de părere că acordarea unor stimulente fiscale pentru clădirile care au certificate verzi ar atrage pe piaţă mai mulţi investitori instituţionali (susţinuţi de bănci, fonduri de pensii sau companii de asigurări), informeaza Capital.

„Am avut nevoie de 2-3 ani ca să găsim modelul potrivit de afaceri pentru a intra pe piaţa imobiliară din România şi la finalul anului trecut s-a schimbat legislaţia fiscală şi ne-a dat planul peste cap“, a declarat Lori Collin, director local al fondului de investiţii Lion’s Head Investments. Compania a intrat pe piaţa locală în 14 iunie 2018 prin cumpărarea complexului de birouri Oregon Park, format din două clădiri funcţionale şi o a treia în construcţie, de la dezvoltatorul acestuia, Portland Trust, contra unei sume estimate de revista Capital la peste 170 mil. euro.

Reprezentanta Noerr susţine, de asemenea, că apariţia unei legislaţii specifice trusturilor de investiţii imobiliare (REIT) ar stimula atât antreprenorii locali, cât şi fondurile străine.

REIT-urile permit oricui să investească în portofolii de active imobiliare în acelaşi mod în care investesc în alte industrii: prin achiziţionarea de acţiuni individuale ale companiilor sau prin intermediul unui fond mutual sau al unui fond tranzacţionat la bursă.