Schoenherr alături de MedLife în prima tranzacție internațională

MedLife anunţă prima tranzacţie internaţională: achiziţionarea pachetului majoritar de 51% al grupului de companii Rozsakert Medical Center, din Ungaria.

Rozsakert Medical Center (RMC) este în top 10 operatori de servicii medicale private din Ungaria. Compania are în componenţă o clinică multidisciplinară care include şi un compartiment dotat cu o sală de mici intervenţii chirurgicale şi un centru de stomatoloigie. Potrivit reprezentaţilor companiei, anual le trec pragul peste 40.000 de pacienţi.

Grupul de companii a fost înfiinţat în 2001 de către dr. Gyula Csermely, medic ginecolog-obstetrician, iar la 18 ani de funcţionare, reuneşte o echipă de peste 250 de medici şi asistenţi medicali, conform comunicatului citat.

La nivelul anului 2017, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 4,2 miloane de euro, potrivit conducerii RMC, compusă din opt membri (dr. Gyula Csermely, dr. Eszter Bodnar, dr. Tibor Elekes, dr. Kinga Jokay, dr. Orsolya Gudor, dr. Imre Bodo, dr. Andor Hirschberg şi economistul Vilmos Benkõ).

“Este prima mutare a unei companii românești din sectorul medical privat în afara României și suntem mandri că MedLife, liderul pietei de servicii medicale din Romania sparge granițele și duce capitalul românesc mai departe. Ungaria are o piață medicala privata interesantă, in plina dezvoltare. Cred că prin prisma know how-ul nostru în materie de extindere, dar și a bunei relaționări cu acționarii medici ai companiilor integrate deja, vom reusi să dezvoltăm un parteneriat solid pe termen lung. Echipa medicală din Ungaria este foarte valoroasă și credem că împreună vom consolida sistemul MedLife pentru a oferi pacienților din România și Ungaria servicii medicale la nivel înalt. Investițiile alocate pentru această etapă se ridică la 4-5 milioane de euro, urmând ca în perioada următoare să analizăm și alte oportunități de extindere. Europa suferă la capitolul afacerilor transfrontaliere, până acum foarte puține companii au reușit acest lucru, în special în domeniul medical complex, cu clinici medicale, imagistică, laboratoare și spitale sub același acoperiș. Avem șansa de a oferi un exemplu și în măsura în care vom reuși acest lucru, Ungaria și România pot deveni pionieri ai unei companii regionale”, a declarat Mihai Marcu, CEO și Președinte al MedLife Group.

“Am fost invitați în România să vedem cum funcționează grupul MedLife și am fost sincer uimiți de ceea ce văzut. Am putut vedea cum este practicată medicina de top la standarde internaționale, într-o manieră extrem de bine organizată. Ne-am întors acasă cu gândul că acesta este un grup în care ne-am bucura să ne continuăm cursul și dezvoltarea. Așa a început seria de negocieri. Investiția efectuată nu este o simplă tranzacție, ci este și încorporarea unui partener strategic bine capitalizat, cu o abordare asemănătoare cu cea a noastră. Vom merge mai departe urmând aceeași direcție, obiectivul strategic fiind extinderea și creșterea accelerată”, a declarat dr. Gyula Csermely, CEO-ul grupului de companii RMC.

Planul local de achiziții al grupului MedLife continuă și în 2019, cât și dezvoltarea pe alte segmente de business. “Am creat un sistem medical complex cu acoperire națională, nu există oraș mai mare de 200.000 de locuitori în care MedLife să nu fie prezent. În 2019 vom pune accent pe digitalizare, pe second opinion la nivel național și pe dezvoltarea de centre de excelență la nivelul celor 10 unitati spitalicesti, pentru mai multe specialități, precum neurochirurgie, chirurgie cardiacă, chirurgia peretelui abdominal, ginecologie și traumatologie sportivă. Am crescut foarte mult din punct de vedere al complexității actului medical și acest lucru ne recomandă nu doar în calitate de partener de business, dar și în calitate de partener medical solid”, a încheiat Mihai Marcu, Președinte și CEO al MedLife Group.

Consultanții MedLife în tranzacția RMC au fost Schoenherr, echipa fiind coordonată de Zita Albert (Partner), Schoenherr Ungaria.