Seminar despre relațiile de muncă în România și UE organizat în parteneriat cu NNDKP

Centrul Enterprise Europe Network din cadrul Camerei de Comerț, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi societatea de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, organizează în data de 20 iunie 2019, începând cu ora 10.00, în Sala de conferinţe C.C.I.N.A, B-dul Alexandru Lăpuşneanu nr.185A, etaj II, seminarul: „Aspecte actuale ale relațiilor de muncă în România și Uniunea Europeană”

Centrul Enterprise Europe Network Constanţa dorește să ofere mediului de afaceri local informațiii  utile pentru o integrare cât mai bună în  piaţa unică europeană, dar urmăreşte şi problemele reale cu care se confruntă firmele și prin acest eveniment ne propunem  prezentarea unor teme actuale ale relaţiilor de muncă – atât  la nivel de legislaţie europeană, din punct de vedere al stabilirii unor noi standarde  minime pentru condiţii de muncă  ( propunerile Comisiei Europene din  Directiva privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă ), cât și urmărirea unor aspecte ale relațiilor de muncă în România: lipsa forței de muncă necesară în unele domenii (turism, construcții civile și industriale, construcții și reparații nave, agricultură etc.), contracte de muncă colective, contracte de muncă atipice, angajarea lucrătorilor din alte ţări sau transferul lucrătorilor români în străinătate.

Evenimentul se adresează reprezentanţilor mediului de afaceri – companii în calitate de angajatori, firme de recrutare forţă de muncă, asociaţii profesionale, dar şi juriştilor, avocaților, reprezentanţilor angajaţilor şi îşi propune o abordare pragmatică a tematicilor – urmărindu-se atât aspectele teoretice, dar și cele practice, participanţii putând găsi răspunsuri  la  problemele cu care se confruntă în domeniul relaţiilor de muncă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here