Solidaritate a avocaților români față de avocații francezi

Solidaritatea profesională se manifestă și în breasla avocaților, indiferent de țara în care aceștia își desfășoară activitatea. Silvia Uscov, Managing Partner Uscov – Attorneys at Law, este unul dintre avocații români care empatizează cu protestele avocaților francezi.

Exclusiv pentru LegalMarketing.ro:

“Protestul Corpului Avocaților din Franța vine în contextul unei modificări legislative care ar conduce implicit la încălcarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor francezi, printre care dreptul la apărare și dreptul de acces la justiție, în cadrul mai multor tipuri de proceduri, toate informațiile fiind prezentate pe larg pe site-ul oficial al Consiliului Național al Barourilor (www.cnb.avocat.fr).

Făcând parte din marea familie a avocaților europeni, suntem atenți la modificările legislative din Europa care se pot dezvolta și în alte țări pe același model sau care pot avea un impact semnificativ, și cu atât mai mult la sistemul francez prin influența pe care acesta a avut-o de-a lungul timpului în cadrul sistemului nostru de drept.

Avocații români au decis să își exprime solidaritatea față de avocații francezi, față de valorile pe care le apără, prin prezența cu simbolul francez în holul Curții de Apel București în data de 23.03.2018 ora 13.

Invităm atât avocații, cât și magistrații să susțină acțiunea noastră pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Facem mențiunea că această acțiune nu este un protest și ne delimităm de orice încercare de politizare a demersului nostru.”, Silvia Uscov, Managing Partner Uscov – Attorneys at Law

 

 

NNDKP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here