RRC

tvr-logo

musat

Conform avocatului ei, Viitorul nu sună bine pentru FCSB: “Nu e nicio șansă! Este o naivitate!”

Autor: Legal Marketing
May 16, 2017
ciubota

După victoria celor de la Viitorul, Steaua a anunțat că va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru câștigarea titlului din sezonul 2016-2017, Gigi Becali fiind convins că regulamentul le va da dreptate roș-albaștrilor, se arată pe fanatik.ro.

Specialiștii în drept sportiv susțin că acest caz are multe necunoscute și depinde foarte mult de felul în care va proceda Steaua, dacă va merge direct la TAS să reclame victoria celor de la Viitorul, sau dacă va apeleaa mai întâi la Federația Română de Fotbal (FRF). În cazul în care Steaua ar merge direct la TAS, atunci Viitorul ar putea reclama faptul că nu au fost parcuse toate etapele și că prima instituție abilitată să se pronunțe în acest caz este FRF.

De cealaltă parte, Gigi Becali consideră că cei de la TAS se vor pronunța favorabil în ceea ce-i privește pe steliști și că astfel, victoria celor de la Viitorul nu va mai fi valabilă.

Contactat de legalmarketing.ro, Cătălin Ciubotă, avocatul lui Gigi Becali, a comentat cazul Steaua-Viitorul. Acesta susține că Steaua nu poate avea nicio șansă în lupta contra echipei Viitorul.

“E clientul meu (n.r. Gigi Becali), dar nu pot să fiu de acord cu el. Nu e nicio șansă. Este o naivitate. Nu așa se câștigă un campionat. Regulamental și legal nu se pot cumula punctajele din cele două competiții.”, a precizat Cătălin Ciubotă, avocat specializat în drept sportiv.

 

 


Articole Recente

CMS Private Equity 2017b
Peste 100 de reprezentanti ai fondurilor de private equity din Romania si strainat...
ELSATalks3 andrei
ELSA Talks, editia a III-a, evenimentul sponsorizat de Lion House ce s-a desfasura...