Summer ELSA Bucharest Law School “Mergers and Acquisitions” 2018

Evenimentul internațional care a fost demarat în data de 18 iulie, a luat sfârșit vineri, 27 iulie. Ultima zi a proiectului a fost una emoționantă, întrucât atât participanții, cât și organizatorii au fost nevoiți să își ia la revedere cu lacrimi în ochi după 10 zile petrecute împreună.

Această Școală de Vară a reunit peste 50 de participanți din 21 de țări, care datorită programului socio-cultural, au reușit să depășească cu ușurință orice barieră care ar fi existat între ei. Între participanți a avut loc un continuu dialog intercultural, învățând astfel despre obiceiurile variate ale fiecărei țări, diferențele dintre culturi și nu numai. Acest program diversificat a reușit să îi apropie extrem de mult și astfel au petrecut împreună momente de neuitat, legând totodată și prietenii de lungă durată. De asemenea, programul academic a fost unul inovator și a reușit să stârnească interesul tuturor participanților, aceștia participând cu drag la prelegeri și la workshop-uri.

Prima zi de SELS, „the arrival day”, a fost dedicată socializării, participanții au făcut cunoștință cu membrii comitetului de organizare, dar și unii cu ceilalți. Faptul că s-au cunoscut într-un cadru informal, i-a încurajat să se deschidă și să se împrietenească rapid. Astfel, prima zi a fost un adevărat succes, comitetul de organizare atingându-și scopul, și anume, de a destinde atmosfera dintre participanți.

În a doua zi de Summer ELSA Law School a avut loc debutul programului academic, prima prelegere fiind dedicată familiarizării participanților cu conceptul și evoluția istorică a fuziunilor și achizițiilor, totodată acestora li s-a prezentat și diferitele categorii de fuziuni și achiziții, pe care le-au aprofundat, dar și pus în practică în cadrul worshop-ului, prin abordarea unor cazuri practice.

În următoarele zile de program academic, participanții au acumulat tot mai multe informații despre procesul de M&A. Aceștia au învățat despre principalii factori care determină succesul în tranzacțiile de fuziuni și achiziții, dar și despre M&A în domeniul bancar și al asigurărilor. De asemenea, participanților li s-a explicat importanța verificării părții cocontractante din perspectiva proprietății intelectuale, dar și a aspectelor care trebuie avute în vedere la răspunderea rezultată din aceste tipuri de tranzacții.

În continuare, participanții au fost informați cu privire la aspectele care trebuie avute în vedere ante/post încheierii contractului, au învățat atât strategii de negociere a tranzacțiilor de fuziuni și achiziții, cât și despre principalele problemele ce trebuie avute în vedere în cadrul negocierilor de M&A și nu numai.

În ultima zi de program academic, participanții au pus în aplicare toate cunoștințele dobândite în cadrul Școlii, prin intermediul unor negocieri simulate în domeniul fuziunilor și achizițiilor. Aceștia au fost încântați de modul în care au decurs negocierile, iar feedback-ul pentru organizatori și speaker-ul internațional, Ranse Howell, a fost unul pozitiv.

Summer ELSA Bucharest Law School „Mergers & Acquisitions” s-a terminat în mod grandios la Palatul Ghica, unde participanților li s-a acordat diploma de finalizare a Școlii într-un cadru festiv, iar mai apoi aceștia au fost invitați să petreacă și să socializeze.

Membrii comitetului de organizare au muncit cu drag și spor pentru organizarea acestui proiect internațional și sunt încântați de faptul că a fost o adevărată reușită, participanții mulțumindu-le în mod repetat atât pentru programul academic, cât și pentru programul socio-cultural, deoarece prin intermediul Școlii aceștia au avut posibilitatea să studieze un domeniu de actualitate, să se distreze, dar și să cunoască Bucureștiul.

De asemenea, ELSA București dorește să le mulțumească tuturor participanților că au ales această Școală de Vară și speră că la anul vor aplica într-un număr și mai mare.