Trandafir & Asociații întoarce o procedură de achiziție publică organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP)

Societatea de avocați Trandafir & Asociații a obținut o victorie importantă la Curtea de Apel București, într-un dosar în care a reprezentat companiile GEA Strategy & Consulting SA, Archidata SpA, NTSN Conect SRL și Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL (Fonduri Structurale). Litigiul a fost coordonat de Georgiana-Raluca Trandafir, Managing Partner, și a avut ca obiect anularea rezultatului procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de servicii de consultanță privind evaluarea de impact a Programului Operațional Regional 2007-2013.

Curtea de Apel București (CAB) a admis plângerea împotriva deciziei defavorabile pronunțate inițial de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și a dispus reevaluarea ofertei depuse de asocierea condusă de GEA Strategy & Consulting. Decizia CAB este cu atât mai valoroasă, cu cât ponderea deciziilor pronunțate de CNSC și desființate de instanța de contencios administrativ este de doar 1,29%.

Cauza a vizat înțelegerea și analizarea eronată a conflictului de interese de către autoritatea contractantă – MDRAP.

„Am apreciat din partea Trandafir & Asociații strategia pragmatică, realistă, orientată spre găsirea de soluții, care a generat rezultate și eficiență, livrate cu profesionalism și simț etic. Alături de această echipă de avocați ai siguranța că vei beneficia de soluții juridice care rezistă pe termen lung”. – Carmen Mariș, Managing Partner, GEA Strategy & Consulting

Trandafir & Asociații ne-a asistat cu succes într-un nou proiect, construind soluții inteligente și mature, bazate pe o impecabilă cunoaștere a subtilităților juridice ale legislației achizițiilor publice. Dna avocat Georgiana-Raluca Trandafir este, grație expunerii constante la ample proiecte în domeniul achizițiilor publice, prima noastră opțiune atunci când ne confruntăm cu asemenea litigii. Prin această nouă victorie obținută pentru noi, avocații Trandafir & Asociații ne-au demonstrat din nou ce înseamnă forța cunoașterii pusă în slujba principiilor etice”. – Andreea-Norina Comșa, Country Manager Archidata

Am ales încă o dată să lucrăm cu avocații Trandafir & Asociații, iar alegerea noastră s-a dovedit din nou corectă – cu atât mai mult cu cât miza proiectului și a litigiului plasează soluția obținută în categoria celor de prim rang.” – Dragoș Jaliu, Managing Partner, Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG (fonduri-structurale.ro).