Un avocat român din Londra va fi speaker în cadrul conferinței „International Technology, Media and Communications” organizată de CMS

Ajunsă la a patra ediție, conferința CMS „International Technology, Media and Communications” reunește peste 150 de delegați, reprezentând domeniile tehnologiei, media și comunicații, precum și finanțatori, investiori în aceste domenii. Conferinta va fi organizata la Londra, in data de 21 septembrie, intre 09:30 – 15:00.

Tema conferinței din acest an este „Beyond Boundaries”. În cadrul conferintei, principalii jucători din industrie vor împărtăși modul în care lucrează peste granițe și influențele asupra tranzacțiilor, mediului de reglementare și asupra eventualelor dispute.

Printre speakerii conferinței se numără și avocata Anela Mușat, CMS Londra, care va susține o prezentare în cadrul panelului Partner or buy if you can’t DIY. Anela si-a inceput cariera in biroul local al societatii Linklaters, retrasa intre timp de pe piata din Romania, fiind cooptata, ulterior, de biroul din Londra al aceleiasi firme. Dupa o perioada de aproape sase ani petrecuta la Linklaters, ea s-a alaturat, in 2010, biroului londonez al CMS. Aici a fost inclusa in departamentul Drept privat al firmei, unde s-a concentrat pe tranzactii transfrontaliere, in special pe cele care au vizat piete emergente. Are o experienta semnificativa in ariile de practica fuziuni si achizitii, piete de capital si drept bancar si financiar, a consiliat societati si institutii financiare, precum si alti jucatori importanti din domeniu. A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, in 2004.