UNBR Apelul adoptat de Comisia Permanenta la 6 octombrie 2018, cu majoritate de voturi, referitor la avocatura PRO BONO

În temeiul art. 67 alin. (1) lit. a și (3) din Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată,

Având în vedere faptul că toate barourile și uniunile profesionale din Europa și din lume promovează avocatura pro bono, și este indispensabil ca o astfel de activitate să fie încurajată a se desfășura numai în condițiile și cu respectarea legii în România, ținând cont că UNBR este implicată în programul de educație și asistență juridică pentru îmbunătățirea accesului cetățenilor la justiție – „JUST ACCESS” cu finanțare din fonduri europene, prin care se promovează avocatura pro bono, în condițiile și cu respectarea legii în vigoare,

Comisia Permanentă a U.N.B.R., în ședința din 5-6 octombrie 2018, adoptă prezentul:

APEL

adresat decanilor Barourilor și reprezentanților Barourilor în Consiliului U.N.B.R.

astfel cum acesta este cuprins în Anexă,

cu rugămintea de a fi supus dezbaterii și analizei de către Consiliile Barourilor, cu consultarea avocaților, în vederea adoptării de către Consiliul U.N.B.R. în Anul Centenarului Marii Uniri, a unei Hotărâri prin care dezvoltarea avocaturii pro bono să fie încurajată și sprijinită.

Adoptată cu majoritate de voturi în ședința Comisiei Permanente din 6 octombrie 2018.

 

C O M I S I A   P E R M A N E N T Ă

Anexă

PLEDOARIE PENTRU AVOCATURA PRO BONO

Având în vedere că termenul „pro bono” derivă din expresia latină “pro bono publico”, care se referă la munca sau acțiunile desfășurate „pentru binele public„,

constatând că față de situația generală a societății românești este nevoie de un efort hotărât pentru a facilita accesul la justiție prin activitatea pro bono desfășurată de avocați, cu respectarea legii,

pentru a consolida angajamentul avocaților față de îndatoririle de interes public ce revin profesiei de avocat,

deoarece motivația pentru standardele și practicile pro bono ține de tradițiile juridice ale profesiei de avocat din România în perioada dezvoltării profesiei într-un stat bazat pe reguli de drept inspirate de valorile democrației,

deoarece serviciul juridic pro bono este strâns legat de responsabilitatea socială a profesiei de avocat,

organul colectiv de conducere a profesiei de avocat intre Congresele avocaților – Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România (în continuare U.B.B.R.) –

 constata că reguli ce țin de valorile constante ale profesiei de avocat impun ca avocatul, cu sprijinul organelor profesiei organizate la nivelul Barourilor, în condițiile și cu respectarea legii:

 

  1. a) să fie inspirat de viziunea unei lumi mai bune, mai juste, PRO BONO Proiect

 

  1. b) să afirme constant rolul determinant al profesiei de avocat, organizată legal, pentru împlinirea acestui ideal,

 

  1. c) să recunoască și să acționeze astfel încât să demonstreze că accesul la justiție este esențial pentru libertate, corectitudine, demnitate, progres și evoluție într-un Stat bazat pe reguli de Drept,

 

  1. d) să militeze permanent pentru distrugerea și înlăturarea barierelor la accesul la justiție indiferent de modalitatea în care acesta se manifestă,

 

  1. e) să deplângând faptul că accesul la instanțe, la reprezentare și consultanță legală efectivă nu sunt accesibile tuturor celor care au nevoie, în special celor săraci, defavorizați sau marginalizați,

 

  1. f) să reamintească permanent autorităților că accesul la justiție pentru toate persoanele este un drept fundamental al omului iar guvernele au responsabilitatea primară de a conștientiza și a proteja drepturile omului prin măsuri cum ar fi asigurarea fondurilor pentru ajutorul judiciar, astfel cum subliniază articolul 10 din Declarația Națiunilor Unite privind Drepturilor Omului, articolul 14(3)(d) din Convenția Internațională asupra drepturilor civile și politice, alte instrumente majore internaționale, regionale sau naționale și să ceară Guvernului să aloce suficiente resurse pentru a face ajutorul public judiciar accesibil, cu scopul de a satisface nevoile critice ale celor săraci, defavorizați sau marginalizați și nu să folosească serviciile legale pro bono pentru a reduce fondurile pentru ajutor public judiciar,

 

  1. g) să susțină permanent că încrederea publicului în instituțiile guvernamentale și judiciare este erodată de absența justiției sau de existența barierelor pentru accesarea justiției,

 

  1. h) să aprecieze și să susțină că furnizarea de servicii pro bono de către profesia de avocat prezintă un interes public și profesional permanent și ajută la satisfacerea nevoilor de securitate prin drept ale persoanelor sărace, defavorizate sau marginalizate și la restaurarea încrederii publice în instituțiile guvernamentale și judiciare,

 

  1. i) să acționeze astfel încât profesia de avocat, dată fiind rațiunea sa de a exista aceea de asigura un sistem juridic și judiciar corect și echitabil, să dețină o poziție unică și privilegiată în materie de justiție și, în mod corespunzător, să își îndeplinească datoria de a furniza servicii profesionale pro bono, împreună cu statul, sistemul judiciar, alte entități organizate potrivit legii,

 

  1. j) să sprijine noi inițiative, inclusiv colaborarea între barouri și avocați, pentru a îmbunătăți accesul la justiție și pentru a oferi un serviciu juridic pro bono eficient,

 

Se adoptă următoarea

 

DECLARAȚIE DE POLITICĂ PROFESIONALĂ:

  1. 1. Consiliul U.N.B.R. solicită avocaților, formelor de exercitare a profesiei și barourilor să furnizeze servicii juridice pro bono, de o calitate egală cu cea acordată clienților plătitori. Sunt servicii profesionale prestate de avocat pro bono , activitățile profesionale realizate fără remunerație sau așteptare de remunerație asigurate, în principal, persoanelor sau comunităților defavorizate sau marginalizate sau organizațiilor care le asistă.

Serviciul juridic pro bono se poate referi la:

– consilierea sau reprezentarea persoanelor, comunităților sau organizațiilor care altfel nu-și pot exercita sau proteja drepturile sau nu au acces la justiție;

– activități care sprijină administrarea justiției sau consolidarea instituțiilor; asistarea barourilor sau a organizațiilor civice, culturale, educaționale și a altor instituții neguvernamentale care deservesc interesul public și care altfel nu pot obține consiliere sau reprezentare eficientă;

– asistarea la elaborarea legislației sau participarea la procesul de adoptare a acesteia;

-monitorizarea alegerilor și proceselor similare, în care încrederea publică în sistemele legislative, judiciare și electorale poate fi în pericol;

– furnizarea de formare juridică și sprijin prin îndrumare, management de proiect și schimb de resurse de informații ;

-alte activități similare care se desfășoară, cu respectarea legii, pentru a menține statul bazat pe reguli de drept.

 

  1. 2. Profesia de avocat își afirmă angajamentul față de serviciul juridic pro bono, ca parte integrantă a profesiei, iar avocații și formele de exercitare a profesiei sunt încurajate să precizeze public ce parte din timpul sau resursele lor le vor dedica pentru serviciul juridic pro bono.

 

  1. 3. Serviciul juridic pro bono ar trebui să fie furnizat pe tot parcursul anului, în toate domeniile în care ajutorul public judiciar este limitat.

 

  1. Practica serviciului juridic pro bono va fi promovată în formarea profesională inițială și continua a avocaților; se va încuraja evaluarea corespunzătoare a activităților pro bono ale avocaților in sistemul îndeplinirii obligațiilor anuale de formare profesională.

 

  1. Avocații, formele de exercitare a profesiei de avocat, barourile, trebuie să promoveze conștientizarea serviciilor juridice pro bono interne și transfrontaliere și să pună în aplicare măsuri menite să monitorizeze și să evidențieze măsura în care accesul la justiție este facilitat prin activități pro bono.

 

  1. Avocații, formele de exercitare a profesiei, Barourile sunt încurajați să dezvolte politici și programe pro bono specifice, să creeze condiții și stimulente din care să rezulte că activitatea pro bono este încurajată, valorizată și răsplătită, și de a oferi o educație juridică continuă în acest domeniu.

 

  1. Consiliul invită Barourile să promoveze și să sprijine eforturile pro bono, să acționeze împotriva descurajării furnizării acestor servicii de avocați, cu respectarea legii.

 

  1. Consiliul U.N.B.R. recunoaște și își exprimă recunoștința pentru eforturile multor avocați și forme de exercitare a profesiei de avocat care și-au dedicat deja sau își dedică o parte din serviciile lor profesionale activităților pro bono. Consiliul se angajează să încurajeze în mod activ avocații să participe la servicii juridice pro bono și îi invită să folosească și să contribuie la conținutul informațiilor și resurselor dezvoltate de U.N.B.R în acest domeniu, în special site-urile barourilor și site-ul unbr.ro.

 

  1. Barourile sunt invitate în special să organizeze, să participe și să sprijine activitățile pro bono și accesul la conferințele de formare profesională, astfel încât dezvoltarea și furnizarea serviciului juridic pro bono de către avocați să fie îmbunătățită și cei implicați în serviciul juridic pro bono să aibă resurse pentru furnizarea eficientă a unui astfel de serviciu, din care să se obțină experiență relevantă.

 

  1. Această declarație lansează și o campanie educațională și un proces de consultare în cadrul U.N.B.R pentru a stabili reguli in baza legii și a promova o cultură pro bono, pentru a aprecia semnificația și importanța serviciilor legale pro bono, pentru a identifica și a conveni cele mai bune practici și angajamente de timp și resurse, pentru a aprofunda consensul și a face progrese în acest domeniu.

 

Comisia Permanentă a U.N.B.R. trebuie să monitorizeze și să raporteze cu privire la aplicarea acestei declarații, pentru a elimina orice barieră pentru desfășurarea activității pro bono de către avocați, în condițiile și cu respectarea legii.

 

NNDKP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here