UNBR Prelungirea valabilității legitimațiilor tip card

COMISIA PERMANENTĂ

DECIZIA nr. 363

06 octombrie 2018

Comisia Permanentă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, în ședința din 06.10.2018,

în baza dispoziţiilor art. 67 alin. (1) lit. a) si b) și alin. (3) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, precum și ale art. 237 și ale Anexei nr. XXVI la Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la legitimația tip card cu cip de proximitate;

cu luarea în considerare a Deciziei Comisiei Permanente nr. 113/23.05.2014 pentru aprobarea Regulament privind utilizarea cardului de identitate CCBE (Consiliul Barourilor Europene) pentru legitimare de către avocații definitivi din România;

având în vedere situația creată ca urmare a aplicării stricte a prevederilor sus menționate în sensul că legitimația tip card cu cip de proximitate care expiră înainte de data de 31.12.2018, deși au aplicate vize anuale sub formă de timbru holografic valabile până la sfârșitul anului 2018,

D E C I D E :

         Art. 1 – Legitimațiile tip card cu cip de proximitate care expiră înainte de data de 31.12.2018 și au aplicate vize anuale sub formă de timbru holografic valabile până la sfârșitul anului 2018își prelungesc valabilitatea până la data de 31.12.2018.

Art. 2 – Barourile vor lua măsurile corespunzătoare pentru distribuirea noilor legitimații tip card cu cip de proximitate și aplicarea hologramei aferente anului 2019 până la data sus menționată.

Art. 3. – Prezenta decizie se comunică membrilor Comisiei Permanente și barourilor și se publică pe website-ul UNBR.

 

C O M I S I A    P E R M A N E N T Ă