Wolf Theiss contribuie la realizarea unor rapoarte noi despre GDPR pentru platforma CPC

Alături de experți din 30 de țări europene, societatea regională de avocatură Wolf Theiss contribuie la realizarea unor noi rapoarte despre GDPR pentru platforma CPC.

CPC (Cloud Privacy Check), cea mai mare platformă europeană care explică legislația în materie de protecție a datelor personale, lansează două rapoarte noi: Raportul cu privire la notificarea autorității de supraveghere în cazul încălcării securității datelor cu caracter personal (Data Breach Report) și Raportul cu privire la operatorii asociați (Joint Controllership Report). Acestea conțin rezultatele unor studii comparative realizate la nivel național de către membrii rețelei CPC cu privire la cele două zone de interes.

Sunt onorată ca, prin intermediul Wolf Theiss, să fiu parte activă la acest proiect european care este deosebit de important pentru educarea publicului larg și pentru conștientizarea problemelor pe care le ridică legislația cu privire la protecția datelor cu caracter personal. Platforma CPC este un pas înainte, fiind un proiect accesibil non-specialiștilor care au nevoie de o minimă îndrumare în domeniul protecției datelor, înainte de a apela la ajutor specializat din partea unui avocat.”, Adelina Iftime-Blăgean, Counsel Wolf Theiss și contribuitor al platformei CPC pentru România

Wolf Theiss este contribuitor al CPC pentru România încă de la înființarea platformei de către EuroCloud Europe, urmând să fie implicată și în activitățile viitoare ale comunității CPC ce are în plan crearea a două baze de date europene.

Una dintre aceste baze de date va conține studii de caz din diferite industrii cu situații particulare care implică operatori asociați, precum și studii de caz care implică relații operator-persoană împuternicită, respectiv raporturi juridice între persoane împuternicite.

A doua bază de date va conține decizii ale autorităților de supraveghere și decizii de instanță care au legătură cu încălcări ale securității datelor cu caracter personal. Comunitatea CPC intenționează să adune informații cu privire la frecvența incidentelor de securitate, gravitatea, tipul de încălcare și sectoarele de activitate în care au avut loc încălcări ale securității datelor cu caracter personal, să analizeze care a fost reacția autorităților, iar apoi să redacteze un raport pe baza acestor observații.

Despre CPC (Cloud Privacy Check)

CPC (Cloud Privacy Check) a fost creată în 2015 de către EuroCloud Europe și este o comunitate non-profit de profesioniști ai dreptului (avocați și juriști) din peste 30 de țări din Europa. Misiunea CPC este de a furniza puncte de vedere, informații și soluții practice cu privire la problematica datelor cu caracter personal către doi actori principali: profesioniștii din industrie și autoritățile publice. Acest deziderat este realizat prin know-how colectiv, activitate de cercetare și de analiză a pieței bazate pe experiența europeană, colaborare și schimb de experiență între membrii CPC.