Wolf Theiss, prezenta la International Bar Association (IBA) 2014, organizat la Tokyo

Ligia Cecilia Popescu, Partener coordonator al Departmentului de Litigii si Arbitraj, si Ileana Glodeanu (foto articol), Partener al Departamentul de M&A si Energie, au participat, in perioada 19-24 octombrie, din partea Wolf Theiss Bucuresti, la conferinta anuala a International Bar Association (IBA) 2014 organizata la Tokyo, alaturi de un grup de parteneri din cadrul birourilor Wolf Theiss din Europa Centrala si de Sud-Est.

Ligia Cecilia Popescu a participat la sesiunile organizate de Comitetul de Litigii al IBA care au abordat teme precum tehnicile specifice de negociere si tranzactionare in litigiile internationale si conflictele de interese in procesele internationale, precum si la numeroase intalniri private.

ligia_cecilia_popescu 2

La editiile anterioare ale IBA, organizate la Dubai si Boston, Ligia a fost moderator si prezentator in cadrul unor sesiuni organizate de Comitetul de Litigii.

Ileana Glodeanu a participat la sesiuni privind tranzactiile M&A, insolventa, energia si guvernanta corporatista, precum si la o serie de evenimente si intalniri de lucru cu avocati din jurisdictii ale Europei, USA, America de Sud, etc.

Conferinta International Bar Association (IBA) Tokyo 2014 a fost gazduita de prestigiosul centru Tokyo International Forum si a reunit un numar record de peste 6.000 de participanti din 115 tari. La deschiderea lucrarilor conferintei au participat Imparatul Akihito si Imparateasa Michiko a Japoniei, precum si Primul Ministru al tarii, Shinzo Abe.