Muzeul Brukenthal a adus în Sibiu o parte din colecția impresionantă de litografie și grafică a avocatului George Șerban

Muzeul Brukenthal a adus în Sibiu o colecție de litografie și grafică impresionată. Expoziția include lucrări ale marilor artiști, precum Picasso, Matisse, Dali și Klimt adunate sub titulatura “Arta de a dărui”. Sunt 35 de lucrări expuse care provin din colecția avocatului George Șerban. Dintre acestea, 14 sunt semnate de Pablo Picasso.

Colecționarul George Șerban este fondatorul  „Șerban și Asociații” și deține o colecție impresionantă de artă. În trecut acesta a mai colaborat cu Muzeul Brukenthal la expoziția de stampe “Kabuki – teatrul japonez”. Anul acesta, împreună cu Teatrul Național “Radu Stanca”, a adus în Sibiu o colecție de litografie și grafică a artiștilor ce au făcut istorie în arta secolului al XX-lea.

Sunt preocupat de arta europeană încă din anii 1970. În 1975, în armată fiind, am luat cu mine cartea istoricului de artă George Oprescu, <<Considerații asupra artei moderne>>. Am citit-o și recitit-o, a fost pentru mine un fel de inițiere în arta secolului XX. Atunci practic i-am descoperit pe Picasso, Matisse, Chagall, Max Ernst sau Dali. Colecția mea de grafică europeană cuprinde câteva sute de lucrări, gravură, litografie, desen, începând cu secolul XV până la sfârșitul secolului XX. În această expoziție aveți expresia unei pasiuni, a unui om îndrăgostit de grafică europeană”, explică George Șerban.

Una dintre lucrările prezente este “Femme a fauteuil bleu” de Pablo Picasso, lucrare terminată în 1945. Pictura o întruchipează pe Dora Maar, fotograf și pictor, amanta lui. Lucrările care o întruchipează pe aceasta au devenit celebre, una dintre ele fiind “Dora Maar Au Chat” sau “Portrait of Dora Maar”. “Dora Maar, fără niciun semn de întrebare, este cea mai recognoscibilă muză, l-a inspirat pe parcursul anilor de război și a rămas o rază de speranță și compasiune”, spune președintele Christie`s Global, Jussi Pylkkänen.

Organizată sub genericul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – „Arta de a dărui” -, expoziția este găzduită de Muzeul Național Brukenthal. Conform mesajelor transmise constant în 2019 de organizatorii FITS artele sunt buni traducători culturali, ele pun în pagină experiențe comune, gânduri, preocupări, interese și, prin aceasta, aduc oamenilor darul apropierii. Arta și spectacolul pot fi chei de înțelegere a lumii de azi, a noii noastre sensibilități, ele deschid drumul spre reala acceptare a diferențelor, a Celuilalt. Altfel spus, ele sunt o fereastră deschisă spre toleranță. Coordonatorul expoziției este Alexandru Constantin Chituță.