"Noul Cod al insolventei trebuie adoptat cat mai repede"

Proiectul Noului Cod al Insolventei, aflat in prezent in Parlament, trebuie adoptat cat mai repede, pentru ca este mult mai bun decat Codul actual, care nu acopera multe situatii sau nu prevede solutii suficiente in situatiile respective, a declarat, intr-o conferinta de presa, Andrei Cionca (foto), Founding Associate al Casei de Insolventa Transilvania (CITR).

Un aspect esential pentru anul 2013 a fost modificarea legislatiei privind domeniul insolventei, aflata inca in curs. Astfel, in prezent exista un proiect al Codului Insolventei, aflat in Parlament, iar noi speram ca acesta va fi adoptat cat mai repede, si asta deoarece legea noua este mult mai buna decat legea actuala. In cursul anilor, am descoperit ca legea veche nu acoperea multe situatii sau nu prevedea solutii suficiente in situatiile respective. Noul Cod al insolventei este important, in primul rand, pentru ca strange toate reglementarile care au legatura cu acest domeniu si incearca sa le clarifice si sa le unifice pe baza acelorasi principii”, a precizat Andrei Cionca.

Noul Cod al insolventei – bune si rele

Specialistii CITR au identificat mai multe aspecte benefice ale Noului Cod al insolventei. Primul dintre acestea este clarificarea a numeroase reglementari deficitare din legislatia anterioara. Un alt aspect pozitiv il reprezinta clarificarea drepturilor finantatorilor in aceasta procedura.

Aspectele tehnice sunt cele care asigura succesul unei proceduri de insolventa si cele care recastiga increderea finantatorilor. Un aspect tehnic extrem de important este acela al finantarii noi. Daca o companie aflata in criza reuseste sa-si convinga finantatorii sa-si extinda finantarea, inseamna ca ea a recastigat increderea acestora. In legea veche, existau niste reglementari, insa acestea erau incipiente si nu erau puse in practica suficient. Consideram, din acest punct de vedere, ca noua clarificare a drepturilor finantatorilor este mult mai nuantata”, spune Andrei Cionca.

Potrivit specialistilor CITR, alte doua aspecte ale noului Cod care vor avea un impact benefic in domeniul insolventei sunt gruparea tuturor reglementarilor intr-un singur act normativ si clarificarea situatiei insolventei regiilor autonome si a grupurilor de companii.

Totodata, specialistii firmei de insolventa au identificat doua aspecte ale Noului cod care ar trebui imbunatatite. Este vorba despre perioada de propunere a planului de reorganizare, de 3 ori mai scurta fata de vechea legislatie, si de faptul ca executarile silite sunt premise in procedura insolventei.

In noua lege, perioada de propunere a planului de reorganizare este de 3 ori mai scurta, adica o companie are la dispozitie doar un an in care isi poate implementa masurile de restructurare si reorganizare, ceea ce, in multe dintre cazuri, poate fi un timp insuficient. In legatura cu cel de-al doilea aspect, este cunoscut faptul ca o companie in insolventa nu poate opri imediat pierderile operationale, chiar daca administratorul judiciar intervine in forta. Cunoastem cu totii cazurile de succes ale anului 2013, in care au fost oprite pierderi operationale prin denuntarea unor contracte defavorizante pentru companiile in insolventa. Aceste companii nu pot opri insa pierderile operationale imediat. Prin libertatea data creditorilor de a executa silit companiile aflate in insolventa, se va reduce dramatic gradul de succes al acestora in ceea ce priveste iesirea din insolventa”, precizeaza Andrei Cionca.

Cele mai afectate domenii in 2013

Potrivit specialistilor CITR, principalele domenii afectate de insolventa in 2013 au fost constructiile in infrastructura, piata imobiliara si domeniul productiei. O analiza interna, realizata pe un esantion din companiile aflate in portofoliul CITR, arata ca principalele cauze care au condus la intrarea in insolventa a acestora sunt supraindatorarea (49%), greseli ale echipei de management (43,1%), scaderea consumului (43%), pierderi continue (31%) si apartenenta la un grup de companii (9%).

Pe primul loc in clasamentul cauzelor care au condus la starea de insolventa a companiilor gestionate de noi se afla, paradoxal, supraindatorarea. Paradoxal, pentru ca principala cauza nu este scaderea consumului determinat in mod direct de criza economica, asa cum ne-am fi asteptat. In acelasi timp, o parte din cauzele enumerate sunt comune, se suprapun in cazul mai multor companii. Pe de alta parte, totalul companiilor in insolventa pe care noi le gestionam au un grad de acoperire de 18%, intre totalul activelor la valoarea de piata versus totalul datoriilor acestor companii. Este un indicator extrem de important atunci cand vorbim despre gradul de recuperare al creditorilor dintr-o companie care se afla in insolventa, practic despre succesul unei proceduri de insolventa”, sustine Andrei Cionca.

Predictii pentru 2014

Specialistii CITR prognozeaza ca principalele domenii care vor fi afectate de insolventa in 2014 sunt sectorul alimentar, inchirierea spatiilor comerciale si a birourilor, beneficiarii de subventii si constructiile in infrastructura.

Am inclus sectorul alimentar in aceste domenii deoarece pretul materiilor prime este extrem de fluctuant. Acesta a crescut, intr-un an de zile, si cu 50%, in contextul in care costul finantarilor companiilor este unul fix. Asa cum stim cu totii, marii retaileri, pentru a putea sa supravietuiasca in piata, au politici de achizitie fixe si extrem de rigide. In momentul in care costul materiei prime creste, este evident ca aceste companii vor avea probleme atat cu profitabilitatea, cat si cu lichiditatea. Consideram, de asemenea, ca in 2014 vor aparea probleme si in ceea ce priveste inchirierea spatiilor comerciale si a birourilor, deoarece a trecut o perioada suficient de lunga de timp in care aceste spatii comerciale si birouri, care se bazeaza pe finantari bancare, au reesalonat, insa nu exista inca un echilibru intre serviciul datoriei si veniturile pe care le realizeaza din chiriile aflate cu certitudine sub nivelul celor din 2008. In domeniile care vor fi afectate de insolventa in 2014 sunt inclusi si beneficiarii de subventii, care vor avea probleme cu lichiditatea, din cauza intarzierilor la plata subventiilor. De asemenea, un alt domeniu cu probleme in 2014 va fi cel al constructiilor in infrastructura, ale carui companii vor continua sa aiba un grad mare de indatorare”, afirma Andrei Cionca.

De asemenea, potrivit specialistilor CITR, domeniile care vor inregistra cresteri in 2014 sunt constructiile civile si agricultura.

2014 va fi un an bun pentru constructiile civile, deoarece exista numerosi antreprenori care doresc sa construiasca. Din estimarile noastre, in 2014 pretul de constructie va ramane la fel de scazut ca in anii anteriori. Pretul materialelor si al manoperei scade constant si, in acest fel, favorizeaza constructiile. De asemenea, agricultura este un domeniu care a confirmat in 2013 si isi va mentine tendinta ascendenta si in 2014”, conchide Andrei Cionca.