Teză de premiant | Popovici Nițu Stoica Asociații, câștigătoarea trofeului Dreptul Concurenței | Romanian Legal Awards, 2019

Înființata în anul 1995, Popovici Nițu Stoica & Asociații este unul din liderii avocaturii de afaceri în România, publicatiile internationale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandând cu regularitate firma si avocații sai în mai multe arii de practica. Popovici Nițu Stoica & Asociații grupeaza peste 80 de avocați și consultanți, din care 15 avocați asociați, dispunând de expertiza la cel mai înalt nivel, larg recunoscuta în mediul de afaceri și profesional.

Mihaela Ion, Avocat Asociat PNSA, are o experiență de peste 15 ani în concurență și antitrust, concurență neloială și dreptul consumatorilor. Mihaela este constant prezentă în panel la conferințe de promovarea a culturii concurenței, inclusiv alături de autoritățile de concurență naționale și din alte jurisdicții.

În ultimele 12 luni, Mihaela a acționat în toate tipurile de proiecte cu implicații în dreptul concurenței, din care menționăm (a) investigații ale Consiliului Concurenței: e.g., investigațiile privind piața leasingului financiar și piața leasingului operațional, una din investigațiile Consiliului Concurenței pe o piață privind serviciile de alimentație publică, (b) acțiuni în instanță împotriva deciziilor de sancționare ale Consiliului Concurenței și (c) analiza și aprobarea tranzacțiilor din perspectiva reglementărilor privind concentrările economice: aprobarea concentrării economice prin care Auchan dobândește dreptul de a opera magazinele din stațiile Petrom, dobândirea de către Dedeman a controlului asupra clădirilor de birouri The Bridge din București și The Office din Cluj-Napoca, intrarea în parteneriat a Dedeman cu Element Invest Partners cu privire la Eli Park și intrarea BRD în parteneriat cu BCR și Raiffeisen Bank în vederea exercitării controlului în comun asupra CIT One.

Un proiect marcant este concentrarea economică Auchan-Petrom, prin care aceștia au decis să extindă parteneriatul privind deschiderea de magazine de proximitate MyAuchan în stațiile Petrom. Acesta a fost primul proiect de gen din România, în care tranzacția a fost calificată concentrare economică prin raportare la durata și specificul contractului, în special accesul la vad. Analiza a implicat aproape 400 de piețe relevante. Cu toate că notificarea a presupus completarea formularului complet, Consiliul Concurenței a acordat decizia de autorizare în aproximativ o lună jumătate.