Valeriu Stoica: Nu am reprezentat Posta cand a fost sanctionata de Concurenta, ci cand a contestat decizia

Stoica & Asociatii nu a reprezentat Posta Romana in cadrul investigatiei Consiliului Concurentei in urma careia a primit o amenda de 103 milioane de lei, ci in „cererea de suspendare a executarii” deciziei, a declarant vineri agentiei Mediafax Valeriu Stoica (foto), partener-fondator la casa de avocatura Stoica&Asociatii.

Precizarea lui Stoica vine ca raspuns la declaratiile recente ale premierului Victor Ponta, care spunea ca fosta conducere a Postei Romane a pierdut toate procesele aflate pe rolul instantelor, in dosare cu sume cumulate de 103 milioane lei si inregistreaza datorii de 110 milioane lei catre ANAF. Potrivit lui Stoica, Victor Ponta face „confuzie” intre „sanctionarea contraventionala” a Postei de catre Consiliul Concurentei si „cererea de suspendare a executarii” deciziei, precizand ca nu a reprezentat compania „in cadrul investigatiei de concurenta”.

„Posta Romana nu a pierdut suma de 103.373.320 lei intr-un proces in care a fost reprezentata de mine. Din cauza dezinformarii, Victor Ponta face o confuzie regretabila intre sanctionarea contraventionala a Postei Romane cu suma de 103.373.320 lei de catre Consiliul Concurentei, prin Decizia 52/16 decembrie 2010 si cererea de suspendare a executarii acestui act administrativ. Nu am reprezentat Posta Romana in cadrul investigatiei de concurenta, apararea fiind asigurata in acea faza de alte persoane”, a declarat fostul ministru al Justitiei.

In privinta cererii de suspendare a executarii deciziei Consiliului Concurentei, fostul ministru al Justitiei a precizat ca „toate apararile legale au fost facute, inclusiv prin depunerea de concluzii scrise ample si prin pledoaria facuta personal in fata Curtii de Apel Bucuresti la data de 20 ianuarie 2012.”

„Cred ca nu este fair-play din partea primului-ministru sa ma atace in legatura cu activitatea mea profesionala, cu atat mai mult cu cat, ca fost student al meu, domnia-sa imi cunoaste si imi recunoaste competenta profesionala. Desigur, domnia sa are toata libertatea sa imi critice ideile si opiniile politice”, a mai declarat Valeriu Stoica.